Candva, demult, la marginea unui oras, traia un mester batran care facea jucarii. Tot anul mesterea la ele, cu dragoste si rabdare.
In Ajunul Craciunului, batranul mester mergea in oras sa-si vanda jucariile. Oamenii din acel oras nu erau prea bogati. Mesterul le vindea jucariile pe mai nimic. Dar asta nu-i scadea cu nimic placerea de a face jucarii pentru bucuria copiilor.
Intr-un an, mesterul vanduse toate jucarile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca o fereasta. Stia ca acolo locuieste o familie saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copii din aceasta casa.
Trei copii de-o schioapa vorbeau intre ei:
-Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns...
-Ne-am juca impreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el.
Batranul suspina. Stia ca nu mai avea nici o jucarie si tare ar fi vrut sa le indeplineasca dorinta. Sranse sacul gol la piept si... minune! Sacul nu era gol cum crezuse. De pe fundul sacului batranul scoase cu mainile tremurande un soldatel de plumb. Mare a fost bucuria celor trei frati sarmani cand au vazut ca visul lor s-a indeplinit.
Continuandu-si drumul catre casa si inca nevenindu-i sa creada miracolul aparitiei soldatelului de plumb in desaga goala, batranul gandea: ”As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume, dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Si cum mergea adancit in gandyri, vazu in nameti un pui de caprioara care zacea neputincios.
-Sarmana faptura, ce te doare?
Apropiindu-se, batranul a obesrvat ca puiul de caprioara se ranise la un picior. Cum s-a priceput mai bine, batranul a legat rana capriorului si l-a ajutat sa se ridice.
Atunci faptura aceea gingasa i-a a vorbit cu glas limpede, ca de copil:
-Acum vad ca ai, intr-adevar, o inima buna. Dorinta ti de va indeplini...
...Si pe data a aparut o sanie fermecata, purtata in zbor de sapte reni minunati. Iar hainele saracacioase ale batranului se preschimbasera pe loc in niste straie neobisnuite de culoare rosie stralucitoare. Ca prin vis, batranul a urcat in sanie si s-a inaltat in slava cerului instelat.
N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu, a simntit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu fereste mari, luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat bucurosi.
Piticii erau harnici si indemanatici, si se apucaera deja de treaba. Materiale erau din belsug, caci, nu se stie cum, se imulteau mereu si nu se terminau niciodata. Batranul mester priceput ii indruma pe pitici, iar acestia faceau cu spor jucarii, mereu mai multe si mai frumoase. Fiecare copil din lume putea avea de-acum jucaria dorita.
In seara de Ajun, fiecare casa isi primeste, in strai de sarbatoare, colindatorii. Ei aduc vestea minunata a nasterii Domnului si ureaza tuturor semenilor un an bun si imbelsugat.
Tarziu, cand noaptea se lasa , copii se cuibaresc in patucurile lor calde. Apoi adorm si viseaza….. Dar vis sa fie, oare??? In aceasta noapte speciala, visele copiilor se implinesc.
A doua zi, in dimineata de Craciun, in jurul bradului impodobit, bucuria nu cunoaste margini. Niciun copil nu poate fi uitat.
Iar acestui batran, care s-a gandit la bucuria fiecarui copil, oamenii i-au pus numele, dupa numele sarbatorii, Mos Craciun si asa a ramas pana astazi.
In Ajunul Craciunului, batranul mester mergea in oras sa-si vanda jucariile. Oamenii din acel oras nu erau prea bogati. Mesterul le vindea jucariile pe mai nimic. Dar asta nu-i scadea cu nimic placerea de a face jucarii pentru bucuria copiilor.
Intr-un an, mesterul vanduse toate jucarile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca o fereasta. Stia ca acolo locuieste o familie saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copii din aceasta casa.
Trei copii de-o schioapa vorbeau intre ei:
-Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns...
-Ne-am juca impreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el.
Batranul suspina. Stia ca nu mai avea nici o jucarie si tare ar fi vrut sa le indeplineasca dorinta. Sranse sacul gol la piept si... minune! Sacul nu era gol cum crezuse. De pe fundul sacului batranul scoase cu mainile tremurande un soldatel de plumb. Mare a fost bucuria celor trei frati sarmani cand au vazut ca visul lor s-a indeplinit.
Continuandu-si drumul catre casa si inca nevenindu-i sa creada miracolul aparitiei soldatelului de plumb in desaga goala, batranul gandea: ”As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume, dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Si cum mergea adancit in gandyri, vazu in nameti un pui de caprioara care zacea neputincios.
-Sarmana faptura, ce te doare?
Apropiindu-se, batranul a obesrvat ca puiul de caprioara se ranise la un picior. Cum s-a priceput mai bine, batranul a legat rana capriorului si l-a ajutat sa se ridice.
Atunci faptura aceea gingasa i-a a vorbit cu glas limpede, ca de copil:
-Acum vad ca ai, intr-adevar, o inima buna. Dorinta ti de va indeplini...
...Si pe data a aparut o sanie fermecata, purtata in zbor de sapte reni minunati. Iar hainele saracacioase ale batranului se preschimbasera pe loc in niste straie neobisnuite de culoare rosie stralucitoare. Ca prin vis, batranul a urcat in sanie si s-a inaltat in slava cerului instelat.
N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu, a simntit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu fereste mari, luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat bucurosi.
Piticii erau harnici si indemanatici, si se apucaera deja de treaba. Materiale erau din belsug, caci, nu se stie cum, se imulteau mereu si nu se terminau niciodata. Batranul mester priceput ii indruma pe pitici, iar acestia faceau cu spor jucarii, mereu mai multe si mai frumoase. Fiecare copil din lume putea avea de-acum jucaria dorita.
In seara de Ajun, fiecare casa isi primeste, in strai de sarbatoare, colindatorii. Ei aduc vestea minunata a nasterii Domnului si ureaza tuturor semenilor un an bun si imbelsugat.
Tarziu, cand noaptea se lasa , copii se cuibaresc in patucurile lor calde. Apoi adorm si viseaza….. Dar vis sa fie, oare??? In aceasta noapte speciala, visele copiilor se implinesc.
A doua zi, in dimineata de Craciun, in jurul bradului impodobit, bucuria nu cunoaste margini. Niciun copil nu poate fi uitat.
Iar acestui batran, care s-a gandit la bucuria fiecarui copil, oamenii i-au pus numele, dupa numele sarbatorii, Mos Craciun si asa a ramas pana astazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu