9 mar. 2010

DOCUMENTARE - Despre principii si valori


  Valorile sunt harti. Principiile sunt teritorii.

  Principiile sunt legi naturale neschimbatoare, adevaruri profunde, fundamentale, urzind cu precizie, consecventa si vigoare panza vietii.

  Cand sunt onorate, principiile conserva integritatea si conduc astfel la adevarata evolutie si fericire.

  Principiile nu reactioneaza fata de nimeni si de nimic. Nu se irita, nu se poarta urat, nu divorteaza, nici nu dispar impreuna cu cel mai bun prieten al nostru. Nu ne trag pe sfoara. Nu depind de comportamentul altora, nici de mediul ambiant pentru a-si dovedi valabilitatea.

  Principiile nu pier. Nu sunt azi aici si maine nicaieri. Nu pot fi desfiintate nici de foc, nici de cutremure si nici nu pot fi furate.

  Principiile sunt legi perene si universale care dau oamenilor putere. Cei care gandesc pe baza principiilor au puterea sa rezolve probleme in nenumarate conditii si imprejurari diferite.

  Gradul in care oamenii accepta si traiesc in armonie cu principii de baza precum cinstea, echitatea, dreptatea, integritatea, onestitatea si increderea determina evolutia lor fie spre supravietuire si stabilitate, fie spre dezintegrare si distrugere.

  Principiile corecte sunt precum busolele: ele indica intotdeauna drumul. Si daca stim cum sa le interpretam, nu ne vom rataci, nu vom fi derutati sau inselati de catre voci sau valori contradictorii.

  Principiile indica vietilor noastre adevaratul nord cand navigam prin curentii mediului in care traim. Principiile se aplica oriunde si oricand. Ele se manifesta sub forma valorilor, ideilor, normelor si invataturilor care inalta, innobileaza, implinesc, intaresc si inspira oamenii.

  Cand punem in centrul vietii noastre principiile corecte devenim mai echilibrati, mai adunati, mai organizati, mai statornici, mai inradacinati. Avem un fundament pentru toate activitatile, relatiile si deciziile. Avem si gustul de a gospodari totul in viata noastra, timpul, talentele, banii, averile, relatiile, familiile, trupurile noastre.

  Spre deosebire de principii, valorile sunt subiective. Ele sunt asemenea hartilor. Hartile nu sunt teritoriile insesi; ele sunt doar incercari subiective de a le descrie si reprezenta. Cu cat valorile sau hartile noastre sunt mai bine aliniate la principiile corecte, cu atat vor fi mai precise si mai folositoare.

  Atunci cand teritoriul este in constanta schimbare, cand pietele sunt in constanta miscare, orice harta este curand depasita. O harta bazata pe valori autentice poate furniza o descriere utila, dar busola avnd in centru principiile furnizeaza viziune si directie. O harta precisa e un bun instrument administrativ, dar o busola fixata pe principiile adevaratului nord e un instrument de conducere si de dobandire a puterii. Cand indica adevaratul nord, acul reflecta alinierea la legile naturale.

  Incepand din copilarie ne formam un sistem de valori reprezentand o combinatie de influente culturale, descoperiri personale si scenarii de familie. Ele devin ochelarii prin care privim lumea. Evaluam, stabilim prioritati, judecam si ne comportam pe baza felului in care vedem viata prin acesti ochelari. Cand oamenii isi aliniaza valorile personale la principiile corecte, ei sunt eliberati de vechile perceptii sau paradigme.

  Una dintre caracteristicile liderilor de succes este umilinta, vizibila in capacitatea lor de a-si scoate ochelarii si de a examina cu obiectivitate lentila, analizand cat de bine se aliniaza valorile, perceptiile, convingerile si comportamentul lor la principiile adevaratului nord. Unde exista discrepante, ei opereaza ajustarile necesare.

  Adevaratul nostru eu, sambuele nostru, este un set de valori si sentimente care ne reprezinta exact asa cum suntem, un sentiment de valoare intrinseca independent de modul in care ceilalti ne trateaza. Acesta este eul nostru inviolabil, adevarata noastra identitate.

  Busola ii orienteeaza pe oameni, oferindu-le coordonate si indicandu-le o traiectorie sau directie. Cand teritoriile se schimba, harta iese din uz. Hartile imprecise sunt izvor de mari frustrari pentru cei care incearca sa se orienteze in teritoriu. Harta furnizeaza descrieri, in vreme ce busola furnizeaza mai degraba perspectiva si directie. O harta precisa e un bun instrument administrativ, dar o busola e un instrument de conducere si de asumare a puterii.

  Cu totii traim in doua lumi, cea intima, subiectiva, din interiorul capului nostru, si cea reala, obiectiva, din exterior. Am putea spune ca prima lume este harta, iar a doua este teritoriul.

  Daca detin capacitatea de a sti spre ce se indreapta si pe baza caror principii lucreaza, oamenii vor fi capabili sa faca fata oricaror obstacole neprevazute si mine de teren ascunse.

  Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l crea, folosind o busola pentru orientarea in terenul dificil si mereu in schimbare.

  Singurul lucru care nu se schimba in timp este legea fermei. Conform principiilor si legilor naturale, trebuie sa pregatesc pamantul si semintele, sa cultiv, sa plivesc si sa ud, daca vreau sa culeg o recolta.

  Suntem dominati de legea recoltei. Principiile si legile naturale functioneaza infailibil. Asa ca puneti aceste principii in centrul vietii si relatiilor voastre interumane. Facand acest lucru, tiparul vostru mental va trece de la mentalitatea saraciei la mentalitatea abundentei.


Pentru postari similare, accesati link-ul:
Colectia Dezvoltare Personala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu