"Bunica, stiu ca am gresit atunci cand am ......, pentru ca tu ma iubesti, ai grija de mine si ma ajuti sa cresc. Promit ca niciodata nu o sa mai fac acesata greseala si ca voi fi cuminte, ascultand intotdeauna sfaturile tale, ca sa nu te mai supar. Imi pare rau ca te-am necajit, pentru ca si eu te iubesc si nu vreau sa te vad suparata. Iti multumesc pentru ca si tu ma iubesti, chiar si atunci cand gresesc."
Cum vi se pare aceasta scuza? Poate parea cam mult pentru un copil de gradinita, insa va asigur ca nu este asa. Alex, fiul meu in varsta de 5 ani, i-a prezentat aceste scuze (intr-o varianta aproximativa) mamei mele, dupa ce o suparase cu doua zile in urma.
Bineinteles ca nu a ajuns de unul singur la aceasta formula eficienta de prezentare a scuzelor si bineinteles ca nu a fost usor. Ceea ce pot sa va asigur insa este ca intregul proces a fost nu doar plin de invataminte, ci si distractiv, iar rezultatul a fost pe maura efortului investit.
Iata cum am procedat:
1. Dupa ce am aflat ca s-a purtat necorespunzator, am avut o scurta discutie cu Alex, in care i-am spus ca m-a deranjat foarte tare comportamentul sau fata de bunica, pentru ca e mama mea si nu imi place sa o vad suparata. In plus, i-am spus ca din punctul meu de vedere este gresit sa te porti urat cu oamenii care te iubesc si au grija de tine. Apoi l-am rugat sa se gandeasca pana a doua zi la ceea ce a facut si la modul in care-i va cere scuze bunicii, astfel incat aceasta sa inteleaga ca-i pare sincer rau pentru ce a facut si ca nu va mai proceda astfel pe viitor.
2. A doua zi, am discutat cu Alex "tema lui". Mi-a spus pe scurt ce retinuse el din discutia noastra din ziua precedenta, iar apoi mi-a zis ca-i va spune bunicii "Te rog sa ma ierti." I-am explicat ca atunci cand ceri ceva, trebuie sa si oferi ceva in schimb, daca vrei sa si obtii ceea ce ceri. In cazul nostru, trebuie sa-i oferi bunicii cateva argumente, astfel incat ea sa vada ca intelegi ca ai gresit, ca iti pare sincer rau ca s-a intamplat si ca vei face tot ce este posibil pentru a evita aceasta greseala pe viitor. l-am rugat sa se gandeasca din nou la modul in care-si va cere scuze, urmand sa ne mai intalnim o data, peste jumatate de ora pentru a discuta.
3. Dupa 10 minute, Alex s-a intors la mine si m-a rugat sa-l ajut. Am luat o foaie de hartie si un pix. Am impartit foaia in 4 casute si am scris, pe rand, in fiecare: Am gresit, Imi pare rau, Promit si Multumesc. Si apoi le-am luat pe rand: De ce crezi ca ai gresit atunci cand ai ....? De ce iti pare rau ca te-ai comportat astfel? Ce-i promiti bunicii? Pentru ce-i multumesti bunicii? Am acordat suficient timp pentru raspunsul la aceste intrebari, astfel incat argumentele necesare sa vina din partea lui. Pe masura ce acestea veneau, eu le notam pe hartie, fiecare in patratica lui. Dupa o ora am reusit sa terminam aceasta activitate. "Uite rezultatul muncii noastre" - i-am zis, si i-am "citit" de pe ciorna scuzele generate. Alex a fost incantat de rezultat, pana cand a realizat ca va trebui sa-l reproduca in fata bunicii...
4. Fiind un text nu tocmai scurt pentru un copil de 5 ani si pentru ca nu ne doream sa-l invete ca pe o poezie, i-am sugerat ca ar putea sa se ajute de niste notite ajutatoare. Dupa alta jumatate de ora, am parcurs cu succes si aceasta etapa.
5. Am exersat apoi in repetate randuri prezentarea scuzelor, urmarind notitele, pana cand Alex a reusit sa reproduca impecabil scuzele prezentate in debutul acestui articol. E drept ca nu a fost usor, repetand de mai bine de 10 ori, insa a meritat. A fost, spuneam, si distractiv, atunci cand, dupa a patra repetare, Alex m-a intrebat "Tati, dar nu pot sa-i spun mai scurt?" sau atunci cand, la mijlocul prezentarii pe un ton extrem de serios, a inlocuit "ca sa nu te mai supar" cu "ca sa nu te mai botosesti"...
6. In final a urmat prezentarea scuzelor bunicii, intr-o varianta aproximativa spuneam, pentru ca... zapacitul a ratacit notitele ajutatoare prin casa, de nu le-am mai gasit decat cand am facut curat la jucarii...
Bineinteles ca bunica, cu sufletu-i cald, de bunica, ar fi acceptat si un simplu "Te rog sa ma ierti", dar am fi pierdut cu totii o buna oprtunitate de educatie bazata pe constientizare.
Pentru postari similare, accesati
Colectia PENTRU PARINTI
Cum vi se pare aceasta scuza? Poate parea cam mult pentru un copil de gradinita, insa va asigur ca nu este asa. Alex, fiul meu in varsta de 5 ani, i-a prezentat aceste scuze (intr-o varianta aproximativa) mamei mele, dupa ce o suparase cu doua zile in urma.
Bineinteles ca nu a ajuns de unul singur la aceasta formula eficienta de prezentare a scuzelor si bineinteles ca nu a fost usor. Ceea ce pot sa va asigur insa este ca intregul proces a fost nu doar plin de invataminte, ci si distractiv, iar rezultatul a fost pe maura efortului investit.
Iata cum am procedat:
1. Dupa ce am aflat ca s-a purtat necorespunzator, am avut o scurta discutie cu Alex, in care i-am spus ca m-a deranjat foarte tare comportamentul sau fata de bunica, pentru ca e mama mea si nu imi place sa o vad suparata. In plus, i-am spus ca din punctul meu de vedere este gresit sa te porti urat cu oamenii care te iubesc si au grija de tine. Apoi l-am rugat sa se gandeasca pana a doua zi la ceea ce a facut si la modul in care-i va cere scuze bunicii, astfel incat aceasta sa inteleaga ca-i pare sincer rau pentru ce a facut si ca nu va mai proceda astfel pe viitor.
2. A doua zi, am discutat cu Alex "tema lui". Mi-a spus pe scurt ce retinuse el din discutia noastra din ziua precedenta, iar apoi mi-a zis ca-i va spune bunicii "Te rog sa ma ierti." I-am explicat ca atunci cand ceri ceva, trebuie sa si oferi ceva in schimb, daca vrei sa si obtii ceea ce ceri. In cazul nostru, trebuie sa-i oferi bunicii cateva argumente, astfel incat ea sa vada ca intelegi ca ai gresit, ca iti pare sincer rau ca s-a intamplat si ca vei face tot ce este posibil pentru a evita aceasta greseala pe viitor. l-am rugat sa se gandeasca din nou la modul in care-si va cere scuze, urmand sa ne mai intalnim o data, peste jumatate de ora pentru a discuta.
3. Dupa 10 minute, Alex s-a intors la mine si m-a rugat sa-l ajut. Am luat o foaie de hartie si un pix. Am impartit foaia in 4 casute si am scris, pe rand, in fiecare: Am gresit, Imi pare rau, Promit si Multumesc. Si apoi le-am luat pe rand: De ce crezi ca ai gresit atunci cand ai ....? De ce iti pare rau ca te-ai comportat astfel? Ce-i promiti bunicii? Pentru ce-i multumesti bunicii? Am acordat suficient timp pentru raspunsul la aceste intrebari, astfel incat argumentele necesare sa vina din partea lui. Pe masura ce acestea veneau, eu le notam pe hartie, fiecare in patratica lui. Dupa o ora am reusit sa terminam aceasta activitate. "Uite rezultatul muncii noastre" - i-am zis, si i-am "citit" de pe ciorna scuzele generate. Alex a fost incantat de rezultat, pana cand a realizat ca va trebui sa-l reproduca in fata bunicii...
4. Fiind un text nu tocmai scurt pentru un copil de 5 ani si pentru ca nu ne doream sa-l invete ca pe o poezie, i-am sugerat ca ar putea sa se ajute de niste notite ajutatoare. Dupa alta jumatate de ora, am parcurs cu succes si aceasta etapa.
5. Am exersat apoi in repetate randuri prezentarea scuzelor, urmarind notitele, pana cand Alex a reusit sa reproduca impecabil scuzele prezentate in debutul acestui articol. E drept ca nu a fost usor, repetand de mai bine de 10 ori, insa a meritat. A fost, spuneam, si distractiv, atunci cand, dupa a patra repetare, Alex m-a intrebat "Tati, dar nu pot sa-i spun mai scurt?" sau atunci cand, la mijlocul prezentarii pe un ton extrem de serios, a inlocuit "ca sa nu te mai supar" cu "ca sa nu te mai botosesti"...
6. In final a urmat prezentarea scuzelor bunicii, intr-o varianta aproximativa spuneam, pentru ca... zapacitul a ratacit notitele ajutatoare prin casa, de nu le-am mai gasit decat cand am facut curat la jucarii...
Bineinteles ca bunica, cu sufletu-i cald, de bunica, ar fi acceptat si un simplu "Te rog sa ma ierti", dar am fi pierdut cu totii o buna oprtunitate de educatie bazata pe constientizare.
Pentru postari similare, accesati
Colectia PENTRU PARINTI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu