DOCUMENTARE / Motivational - Adevarata dragoste

Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.
Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.
Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele:

Părinţii mei au trăit 55 de ani căsătoriţi şi, într-o dimineaţa, mama mea cobora scările, să-i prepare tatei micul dejun. Făcu un infarct şi căzu.
Tatăl meu a ridicat-o cum a putut şi, în grabă, a urcat-o in camionetă.
Cu toată viteza, depăşind si ignorand toate regulile de circulatie, ajunse la spital, dar, din nenorocire, mama murise deja.
In timpul înmormântării, tatăl meu nu vorbi şi avu o privire pierdută. Aproape ca nu a plâns deloc.
În noaptea aceea, noi, copiii, am stat alături de el. Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase intamplari pe care le traisem impreuna cu mama.
Tata îi ceru fratelui meu, teologul, să-i spună unde ar fi mama în acest moment.
Fratele meu începu să-i spună despre viaţa de după moarte; descriindu-i unde ar putea fi ea.
Tatăl meu asculta cu mare atenţie şi, deodată, ceru:
-Duceţi-mă la cimitir!
-Tată, am răspuns, este 11 noaptea! Nu putem merge la cimitir acum...
El ridică vocea şi, cu o privire de sticlă, zise:
-Nu ma contraziceti, vă rog. Vorbiti cu un om care tocmai şi-a pierdut soţia, alaturi de care a petrecut 55 de ani...
A urmat un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai discutat nimic.
Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt.
Tatăl meu atinse mormântul cu mâna lui, plânse şi ne spuse, copiilor lui, care vedeam această scenă, impresionaţi:
-Au fost 55 de ani buni...Ştiţi ? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevărată, dacă nu are idee ce înseamnă să împarţi viaţa cu o astfel de femeie.
Făcu o pauză şi faţa i se lumină. Continuă:
-Am fost împreună în acea criză, când mi-am pierdut serviciul, am făcut echipă când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a ne vedea copiii terminându-si studiile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi. Ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere... Ne-am îmbrăţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat greşelile... Acuma a plecat şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce? Pentru că a plecat înaintea mea. Nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea. Şi eu voi trece prin asta - prin moarte - şi îi multumesc lui Dumnezeu. O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere ea această despărţire...
Când tata termina de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi.
L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat:
-Totul e bine acum, putem merge acasă.
În noaptea aceea am înţeles ce înseamnă ADEVĂRATA DRAGOSTE. Diferă mult de romantism. Nu are prea multe in comun nici cu erotismul. Mult mai bine se leagă de efortul şi grijile pe care le impartasesc persoanele căsătorite.