În anul 1807 se pornise o foamete cumplită. N-aveau oamenii
ce să bage în gură și mureau cu sutele de foame.
În târgul Hârlău, un om cu inimă și bogat, îi chemă pe
copiii săraci și le spuse.
-Măi copii, în coșul acesta e câte o pâine pentru voi. Să
veniți în fiecare zi să luați pâinișoara, până când s-o îndura Bunul Dumnezeu
și o trimite zile mai bune.
Copiii dădură năvală la coș, întrecându-se fiecare să apuce
pâinea ce i se părea mai mare și mai frumoasă și apoi plecară fără măcar să
mulțumească binefăcătorului lor. Dintre toți, numai Irina, o fetiță îmbrăcată
cu hăinuțe sărace, dar curate, stătu la o parte, luă pâinea cea mică ce rămase
în coș, apoi sărută mâna avutului și plecă bucuroasă acasă.
A doua zi, copiii veniră iarăși și se purtară ca întâia
oară. Biata Irina luă și de data aceasta o pâine abia pe jumătate decăt a
celorlalți.
Când aduse pâinea acasă la maica sa, care era bolnavă, și
când aceasta o frânse în două, căzu din ea o mulțime de bani de argint. Cei ai
săi rămaseră uimiți.
-Du banii înapoi – îi spuse mama – căci poate din greșală
s-au strecurat în aluat.
Irina alergă repede și întinse binefăcătorului ei. Dar el o
privi cu drag și-i zise:
-Ia-ți banii, fetițo! Nu e nici o greșeală. Dinadins am spus
să se pună acești bani în pâinea cea mică, pentru a-ți răsplăti cumințenia ta.
Fii și de aici înainte tot așa de bună, tot așa de blândă și de nelacomă, căci
într-o bună zi, ca în pâinea aceasta, pe neașteptate, viața îți va oferi ceea
ce meriți.
Foarte tare paovestea, mi-a pus un zambet pe fata
RăspundețiȘtergere