17 ian. 2015

ACTIUNE - Constitutia Familiei

Hotarat lucru, pentru mine cea mai mare realizare a lui 2014 a fost elaborarea Constitutiei Familiei. Este unul dintre primii pasi din programul structurat prin care ne-am propus sa le asiguram copiilor nostri un bun start in viata.

Avand in vedere ca este prima varianta a Constitutiei, eu zic ca am facut o treaba buna. In plus, punerea ei pe hartie, in familia restransa (mama, tata si copii), a fost un proces fascinant, in care am impletit seriozitatea cu distractia, si din care fiecare dintre noi a avut cu siguranta de invatat.

Pentru cei care vor avea curiozitatea de a face acest experiment, suntem in masura sa va punem la dispozitie un exemplu. Iata ce ne-a iesit noua:

CONSTITUTIA FAMILIEI


Drepturi si libertati

Libera exprimare:
Avem libertatea de a comunica deschis dar civilizat celorlalti propriile noastre opinii, sentimente si idei, fara teama de a fi judecati sau trasi la raspundere.
Relaxare:
Avem dreptul la timp liber zilnic, pe care-l putem folosi dupa bunul nostru plac, pentru distractie, joaca, citit, odihna sau hobby-uri personale. Utilizarea calculatorului si a televizorului este restrictionata la maximum doua ore zilnic.
Confort:
Avem dreptul la confort fizic si psihic. Educatia in familia noastra se va face exclusiv prin metode nonviolente.
Timp personal:
Avem libertatea sa utilizam zilnic o ora din timpul nostru pentru realizarea unor proiecte personale.
Decizie:
Avem dreptul de a participa activ la luarea deciziilor de interes general. Deciziile se iau in baza votului pozitiv exprimat de 3 din 4 membri ai familiei si vizeaza orice domeniu care afecteaza intreaga familie.

Indatoriri si obligatii

Respect:
Avem obligatia de a respecta legea, natura, oamenii, drepturile si punctele de vedere ale celorlalti, precum si regulile agreate in cadrul familiei.
Contributie:
Avem obligatia de a contribui personal la sanatatea si prosperitatea familiei noastre. Fiecare membru al familiei va prelua anumite responsabilitati casnice.
Responsabilitate:
Avem obligatia de a gandi inainte de a vorbi sau actiona. Ne gandim intotdeauna  la urmarile posibile ale faptelor si vobelor  noastre si la modul in care acestea ii afecteaza pe ceilalti.
Recunostinta:
Avem indatorirea de a fi recunoscatori si de a ne exprima recunostinta pentru micile bucurii ale vietii. Recunostinta este trasatura caracterelor nobile.
Relationare:
Avem obligatia sa intarim permanent relatia personala cu ceilalti membri ai familiei. Acordam saptamanal o ora din timpul nostru relationarii individuale cu fiecare dintre membrii familiei. Sinceritatea este ingredientul principal al construirii relatiei cu ceilalti.

Dispozitii finale

Prezenta Constitutie intra in vigoare astazi, 27.05.2014, si va fi revizuita anual, in baza votului unanim al membrilor familiei noastre. 


Pentru articole similare, accesati
Colectia Pentru Parinti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu