Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare.
La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul, intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa ti le insusesti, vei fi totdeauna un om care traieste in armonie cu lumea. Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui. A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun. A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca daca ai facut un lucru rau, ai intodeauna posibilitatea de a-l indrepta. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau. Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu